Viața sfintelor ne arată cât pot realiza femeile creștine: Patriarhul Ecumenic la hramul comunității române din Istanbul | FOTOGRAFII


Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat luni la hramul bisericii comunității române din Istanbul, unde a vorbit despre Sf. Paraschevi, lupta duhovnicească și puterea femeilor creștine de a schimba lumea prin puterea credinței și dragostei.

Patriarhul Ecumenic l-a felicitat pe Părintele Sergiu Vlad pentru lucrarea sa roditoare în sânul comunității românești și a rostit o omilie despre Sfânta Paraschevi.

Sanctitatea Sa a afirmat că sărbătoarea sfintei „se așterne ca roua Ermonului peste căldura verii, adăugându-se la sărbătorile sfintelor pe care le comemorăm în luna iulie – douăzeci la număr”.

Patriarhul Ecumenic a spus că „am putea numi luna iulie Luna Sfintelor Femei, a căror viață ne arată cât de mult pot realiza femeile creștine când inima lor se umple de căldură, de credință vie în Hristos și de dragoste de aproapele”.

„Unele L-au mărturisit pe Hristos, altele au lucrat fapte bune pentru aproapele, iar altele au făcut educație creștină, au inspirat și înființat instituții virtuoase și au reformat societatea după duhul lui Hristos”, a adăugat el.

Referindu-se la viața Sfintei Paraschevi, patriarhul a spus că ea este un far călăuzitor nu numai pentru femei, ci pentru toți oamenii.

„Multe expresii din Noul Testament descriu viața noastră ca pe un ring de luptă. Scopul nostru este Domnul și viața veșnică întru el. (…) Iar răsplata pentru cei care se luptă bine este cununa dreptății” de la Domnul Dreptății, a continuat Sanctitatea Sa.

Nu întâmplător în imnografia sfintei se folosesc termeni care apar și în jocurile sportive.

„Dacă sportivii de la Jocurile Olimpice, cum ar fi astăzi cele la Tokyo, concurează atât de sârguincios pentru a câștiga o medalie de aur, vă dați seama cu cât mai mare ar trebui să fie propriul nostru zel și cât de mare alergarea pentru a câștiga lauda și cununa lui Dumnezeu însuși”, a spus patriarhul.

Liturghia de luni a fost precedată duminică seară de slujba Vecerniei, oficiată la biserica românilor de pe malul estic al Cornului de Aur de Mitropolitul Stefanos de Kallioupolis și Madytos, care păstorește Districtul Tatavla.

Biserica „Sfânta Muceniță Paraschevi” din fostul cartier Prikidion al Constantinopolului (azi cartierul Hasköy al Istanbulului) a fost reconstruită din temelii în 1692 de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Din biserica anterioară ctitoriei brâncoveneşti se păstrează cele patru icoane împărăteşti de pe catapeteasmă: Mântuitorul Pantocrator, Maica Domnului cu pruncul, Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfânta Muceniţă Paraschevi, ocrotitoarea bisericii.

Patriarhia Ecumenică a dat sfântul lăcaș în folosința comunității românești începând din anul 2004.

Sursă: basilica.ro

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal