PS Lucian s-a rugat pentru silvicultori: Asistăm la fenomene extreme pentru că există un dezechilibru provocat de om | VIDEO & FOTOGRAFII

Paraclisul episcopal cu hramul „Sfânta Muceniță Lucia din Roma” de la Vărădia și-a cinstit ocrotitoarea

In other languages: BG


Marți, 6 iulie, când Biserica Ortodoxă Română o cinstește pe Sfânta Muceniță Lucia din Roma, paraclisul episcopal de pe Dealul Chiliilor, din comuna Vărădia, Protopopiatul Moldova Nouă al Episcopiei Caransebeșului, a îmbrăcat veșmânt de mare sărbătoare, prăznuind ocrotitoarea sfântului locaș, prilej cu care Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, alături de un sobor de preoți și diaconi, o slujbă de Te Deum, prin care s-a adus mulțumire și slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile materiale și spirituale revărsate asupra silvicultorilor din județul Caraș-Severin și asupra comunității din Vărădia. Cu această ocazie, ierarhul a transmis un mesaj tuturor celor responsabili de mediul înconjurător din România, dar și fiecărui credincios, mesaj prin care subliniază importanța conlucrării în vederea protejării și întreținerii naturii așa cum a creat-o Dumnezeu, ca o jertfă de recunoștință față de Creator pentru creația Lui dăruită omenirii.

Bucuria duhovnicească a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele paroh Cosmin Oltean alături de părintele Fanurie Jugariu, starețul Schitului Vărădia. În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, alături de un sobor de preoți și diaconi, o slujbă de Te Deum, prin care s-a adus mulțumire și slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile materiale și spirituale revărsate asupra silvicultorilor din județul Caraș-Severin și asupra comunității din Vărădia.

În încheiere, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire a tuturor silvicultorilor din județul Caraș-Severin trecuți la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La bucuria praznicului, au luat parte silvicultori, dar și numeroși credincioși din Parohia Vărădiei.

Credem că această întâlnire sau reuniune a silvicultorilor din județul Caraș-Severin, și nu numai, este binevenită mai ales pentru că trăim vremuri complicate. Pădurea românească a suferit și suferă foarte mult în ultima perioadă. Apele române sunt poluate. De aceea, asistăm la fenomene extreme și în țara noastră pentru că există un dezechilibru natural provocat de mâna omului”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În continuarea cuvântului său, ierarhul a transmis un mesaj tuturor celor responsabili de mediul înconjurător din România, dar și fiecărui credincios, mesaj prin care subliniază importanța conlucrării în vederea protejării și întreținerii naturii așa cum a creat-o Dumnezeu, ca o jertfă de recunoștință față de Creator pentru creația Lui dăruită omenirii:

Cred că lucrătorii din silvicultură și toți responsabilii cu mediul înconjurător din țara noastră trebuie să-și dea mâna, măcar în ceasul al unsprezecelea, pentru ca tot ceea ce ne înconjoară, creația lui Dumnezeu să redevină curată și așa cum a fost după creație. Astăzi, a fost o bucurie mare, atât pentru noi, cât și pentru domnul ctitor, inginer silvic Gheorghe Cahniță, dar și pentru cei care au venit de departe sau de aproape la hramul acestei biserici, la această reuniune a silvicultorilor din județul Caraș-Severin și din Banatul Montan. Dumnezeu să le dăruiască tuturor multă sănătate, întru toate bună sporire și, împreună, să avem grijă de mediul înconjurător, de creația lui Dumnezeu. Suntem datori să ne rugăm mai mult, dar și să acționăm, pentru ca mediul înconjurător, pădurile, câmpiile, apele din România să fie curate, protejate și ocrotite. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor minte luminată, suflet curat și putere de muncă, astfel încât, într-un timp scurt, să putem face ceva pentru mediul înconjurător și pentru tot ceea ce ne înconjoară, pentru o viață mai curată, pentru o revenire la normalitate din toate punctele de vedere. Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Lucia, ocrotitoarea acestei biserici, și pentru rugăciunile Sfântului Sisoe cel Mare, pe care astăzi îl pomenim, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvântează această colină de la Vărădia, acest deal al Chiliilor, binecuvântează localitatea Vărădia și pe toți cei care astăzi s-au reunit în această sfântă biserică, ca împreună să-Ți mulțumim Ție, Creatorul Cerului și al Pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute! Amin!”.

Biserica cu hramul „Sfânta Muceniță Lucia din Roma”, care împodobește Complexul Arcidava de la Vărădia, recunoscut pentru taberele de creație organizate de Departamentul de tineret din cadrul Episcopiei Caransebeșului, este construită din lemn, fiind pictată de  pictorii Dragoș Cahniță, Alexandra Cahniță și Simona Lazăr, sub îndrumarea artistului plastic Ion Sulea din Gorj, ctitorită de Gheorghe Cahniță ca recunoștință față de Dumnezeu pentru „catedrala naturală” a pădurilor, și târnosită în data de 19 mai 2018 de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Sursă: Episcopia Caransebeșului

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal