Slujire arhierească şi daruri pentru persoanele cu deficienţă de vedere în Arhiepiscopia Dunării de Jos | FOTOGRAFII

In other languages: BG


În Duminica vindecării orbului din naştereÎnaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Ulterior, în incinta Reşedinţei Arhiepiscopale a avut loc o acţiune social-filantropică dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru vindecarea feluritelor boli şi neputinţe trupeşti, pentru ajutorul cadrelor medicale care se luptă zi de zi în spitale pentru sănătatea semenilor noştri, precum şi pentru ocrotirea şi ajutorul tuturor credincioşilor.

La Sfânta Liturghie au participat şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi, care au deja o tradiţie de colaborare cu Catedrala Arhiepiscopală.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre minunea vindecării orbului din naştere de către Domnul nostru Iisus Hristos, consemnată numai în Evanghelia după Ioan, la capitolul 9, versetele de la 1 la 38.

Părintele Arhiepiscop i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie sprijin real pentru semenii noștri aflaţi în încercări, în suferinţă şi în boli.

Întrucât prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 629/2009, prima duminică după ziua de 1 iunie a fost numită „Duminica Părinţilor şi a Copiilor“, pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect dintre părinţi şi copii, ierarhul Dunării de Jos a citit astăzi mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Duminica Părinţilor şi Copiilor – prilej de omagiere şi susţinere a familiei creştine“, transmis la această duminică în toate parohiile din Patriarhia Română.

La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la slujbă, dar și credincioși cu deficienţe de vedere au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.

Evenimentul duhovnicesc din Catedrala Arhiepiscopală, concretizat în comuniune liturgică şi rugăciune, a continuat în parcul Reşedinţei Arhiepiscopale cu o acţiune filantropică pentru persoanelor cu deficienţe de vedere din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi.

Ierarhul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul a 15 persoane cu deficienţe de vedere şi a însoţitorilor acestora, bucurându-se împreună cu aceşti semeni ai noştri la o agapă tradiţională cu ouă roşii, cozonac şi alte produse culinare specifice perioadei în care ne aflăm.

La final, Părintele Arhiepiscop le-a dăruit oaspeţilor pachete cu alimente de primă necesitate şi produse de igienă în valoare de 1.500 lei.

Asociaţia Nevăzătorilor din România este o organizaţie nonguvernamentală naţională, recunoscută de utilitate publică (prin H.G. 1033/03.09.2008) şi este continuatoarea organizaţiei „Societatea Orbilor din România“ întemeiată de Regina Elisabeta a României.

Asociaţia reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor.

Filiala Galaţi a acestei asociaţii are peste 700 de membri, iar în România numărul lor depăşeste 40.000. 

Sursă: ziarullumina.ro

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal