Noua Catedrală din Nicosia a fost sfinţită | FOTOGRAFII

In other languages: GR


Arhiepiscopii Hrisostom al Ciprului şi Ieronim al Atenei au sfinţit săptămâna trecută catedrala Sfântul Apostol Barnaba din Nicosia. Din partea Patriarhiei Ecumenice a slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolitul de Vryoula.

Manifestările religioase şi culturale dedicate evenimentului, dar şi împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia Greacă, s-au desfăşurat pe parcursul a patru zile, în perioada 10 – 13 iunie.

Distincţii

Arhiepiscopul Atenei a ajuns în Cipru joi, 10 iunie. A fost întâmpinat la aeroport de  Arhiepiscopul Hrisostom împreună cu alte oficialităţi.

Ctitorii catedralei Sf. Barnaba au primit diplome şi distincţii în cadrul unei ceremonii organizate joi în curtea lăcaşului de cult. Au participat autorităţi ale statului, printre care şi E.S. Nikos Anastasiades, preşedintele Ciprului.

Arhiepiscopii Ciprului şi al Greciei, împreună cu preşedintele E.S. Nikos Anastasiades. Foto credit: Biserica Ortodoxă a Ciprului.

Ceremonia a fost urmată de Slujba Privegherii, prezidată de Arhiepiscopul Ciprului.

Sfinţirea catedralei

Slujba de sfinţire a catedralei şi Sfânta Liturghie au fost oficiate în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Barnaba, ocrotitorul lăcaşului de cult.

Mitropolitul Panteleimon de Vryoula a dat citire mesajului Patriarhului Ecumenic cu prilejul evenimentului din Nicosia.

Sanctitatea Sa a evidențiat contribuția Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, subliniind că „sinaxarele Bisericii Ciprului de acum vor face pomenire de această zi și vor aminti de inaugurarea luminoasă de astăzi, iar mâna istoricului de mâine va scrie în cronice cu litere aurii voința și actul de zidire al acestui locaș al Harului, de către cel care peste puțin timp va împlini 15 ani de slujire rodnică și binecuvântată de când arhipăstorește poporul lui Dumnezeu care locuiește în marea insulă a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea”.

La final, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, și-a exprimat „bucuria deosebită pe care o simte prin prezența sa în insula Cipru, a cărei legături cu Grecia sunt foarte puternice, de nezdruncinat și îndelungați în ani”.

La final, a fost oferită în dar Arhiepiscopului Ieronim o cruce de argint.

Vineri, după sfinţire, Arhiepiscopul Atenei a vizitat Şcoala de Teologie a Bisericii din Cipru.

Conducerea instituţiei a oferit ierarhului o icoană reprezentând pe Sfânta Treime. A fost oficiat un Polihroniu.

Şcoala de Teologie a fost înfiinţată la iniţiativa Arhiepiscopului Hrisostom. Foto credit: Biserica Ortodoxă a Ciprului.

Conferinţă

La sediul arhiepiscopiei a fost organizată sâmbătă o conferinţă dedicată împlinirii a 200 de ani de la revoluţia greacă din 1821. După eveniment, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a vizitat cimitirul din Makedonitissaunde sunt înmormântaţi eroii naţionali greci şi ciprioţi.

Preafericitul Părinte Ieronim a depus o coroană de flori şi a oficiat un trisaghion.

Evenimentele s-au încheiat cu liturghia oficiată duminică, 13 iunie, în catedrală, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Trifilie.

Imagine de la sosirea Arhiepiscopului Atenei. Foto credit: Biserica Ortodoxă a Ciprului.

Sursă: basilica.ro

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal