Festivitate de încheiere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din București | FOTOGRAFII

In other languages: BG


În Aula Seminarului Teologic Ortodox din București a avut loc vineri, 25 iunie 2021, festivitatea de încheiere a anului școlar 2020-2021. Cu acest prilej, corul seminarului a susținut un concert care a conținut compoziții atât din repertoriul muzical tradițional românesc, cât și din cel grecesc, iar elevii cu rezultate deosebite din cele opt clase ale instituției de învățământ teologic au fost premiați.

De dimineață, elevii au participat la slujba Sfintei Liturghii săvârșită în Paraclisul seminarului de un sobor de preoți și diaconi, profesori ai instituției de învățământ.

După Sfânta Liturghie, în prezența colectivului profesoral, elevilor și familiilor acestora, s-a desfășurat festivitatea de încheiere a anului școlar, în cadrul căreia pr. prof. Marian Colțan, directorul Seminarului Teologic, a rostit un cuvânt de felicitare în care a apreciat eforturile elevilor, precum și rezultatele deosebite obținute în acest an școlar în care învățământul s-a desfășurat cu precădere online.

Ziua de sărbătoare a continuat cu un concert susținut de membrii corul seminarului, care au interpretat cântece populare românești și grecești, dar și cu alte momente artistice.

La finalul momentului festiv, elevii cu rezultate deosebite din cele opt clase ale instituției de învățământ teologic au fost premiați, primind diplome și cărți. ,,Este foarte important să vă păstrați inocența și să vă trăiți copilăria plăcut, căutând totdeauna ce este bun și frumos. Atitudinea pe care o aveți în familie este esențială în formarea voastră, iar perioada vacanței vă oferă prilejul de a vă ajuta părinții și bunicii, de a le asculta îndemnurile și a învăța de la ei că roadele muncii sunt cele mai apreciate”, a spus arhim. Nectarie Şofelea, directorul adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti.

Sursă: ziarullumina.ro

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal