550 de participanți la „Luna pastorației copiilor și tinerilor”


Tinerii din Protopopiatul Huşi care au participat la proiectul „Luna pastoraţiei copiilor și tinerilor”, organizat de Episcopia Hușilor, s-au întâlnit sâmbătă, 12 iunie 2021, la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Huși, informează Biroul de presă al eparhiei.

Toți cei 160 de copii și tineri, din 12 parohii ale Protopopiatului Huși, și-au început ziua participând la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica mănăstirii de preoții parohi implicați în proiect.

A urmat apoi Gala proiectului „Luna pastorației copiilor și tinerilor” și a fost vizionat filmul care a surprins activitățile desfășurate de tineri în parohiile din care provin.

Timp de câteva ore, în echipe, s-au desfășurat activități educative nonformale și jocuri în aer liber, în poiana din apropierea mănăstirii, având ca voluntari membrii Asocia­ției „JoyCamps România”.

Un moment inedit l-a constituit prezența în mijlocul tinerilor a elevilor de la clubul de robotică „Quasar Robotics”, de la Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huși, sprijiniți în proiectele lor și de Episcopia Hușilor.

Proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, aflat la prima ediție în Episcopia Hușilor, s-a derulat între 15 aprilie și 15 mai 2021, prin Sectorul activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.

„În total, 550 de elevi, din 36 de parohii, au beneficiat de acest demers, care a avut ca obiectiv principal dinamizarea misiunii în mijlocul tinerilor. Mulțumim Părintelui Episcop Ignatie, preoților implicați, Consiliului Județean Vaslui, domnului președinte Dumitru Buzatu, elevilor de la clubul de robotică «Quasar Robotics» și tuturor voluntarilor de la Asociația «JoyCamps România»”, a menționat consilierul eparhial Marian Dumitru Rugină.

Pe parcursul proiectului, la nivelul fiecărei parohii implicate, tinerii au avut parte de mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții.

Sursă: ziarullumina.ro

DONATE TO DOXOLOGIA INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

or through PayPal