Preoții și mirenii din episcopiile Maramureșului și Sălajului participă la cursuri de prim-ajutor | FOTOGRAFII

Asociația Părinți Salvatori susține luna aceasta cursuri de prim-ajutor în mai multe biserici ortodoxe din Episcopia Maramureșului, la sediul Protopopiatului Zalău și la Parohia Gherla III.

Primul curs a fost la Parohia Ciocotiș. În 14 februarie, cursul s-a ținut în biserică. Au participat, cu respectarea normelor de distanțare socială, 25 de persoane.

Noi în localitate nu avem un spațiu mai mare și mai adecvat decât biserica, de aceea am organizat cursurile chiar în sfântul locaș”, a explicat părintele paroh Augustin Gavril Tuns.

Reacțiile au fost extraordinare, iar doritori mai sunt mulți. Este o mare necesitate pentru credincioșii pe care îi păstoresc”, a spus parohul din Ciocotiș.

Enoriașii cer cursurile, parohii îi sprijină

Cursurile au fost susținute de Vasile Vlașin, care a creat Asociația Părinți Salvatori pentru a schimba ceva în societate după ce băiețelul lui, Luca, în vârstă de doi ani și jumătate, a murit înecându-se cu mâncare.

Părintele Augustin Gavril Tuns a fost un «deschizător de biserici»”, spune Vasile Vlașin. „De atunci, la cursurile mele am mereu participanți preoți. Chiar ieri, la Crasna Vișeului, l-am avut alături pe părintele din sat”.

Vasile Vlașin a transformat o tragedie familială în motiv de implicare pentru a salva vieți. Foto: Facebook / Vasile Vlașin

În altă parte, unde este și o prezență neoprotestantă importantă, părintele de la parohia ortodoxă a spus că oricine e binevenit la curs, nu doar enoriașii săi”, a povestit Vasile Vlașin.

Asociația are programate cursuri de prim ajutor în fiecare duminică din luna martie, în biserici din Episcopia Maramureșului. Părintele Arhimandrit Casian Filip, consilier eparhial la Episcopia Maramureșului, nu exclude posibilitatea unui parteneriat cu asociația.

Episcopia Sălajului are deja încheiat un astfel de parteneriat, la inițiativa unui grup de mame din Zalău. Cursurile vor avea loc la sediul Protopopiatului Zalău începând din 9 martie, pe baza înscrierilor trimise la episcopiasalajului@yahoo.com.

Credem că este o activitate care se potrivește foarte bine cu Luna pentru viață, deoarece mamele vor să știe cum pot proteja mai bine viața copiilor în cazul unor accidente nefericite”, a declarat Părintele Claudiu Nechita, Consilier la Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei Sălajului.

În data de 17 martie, un curs de prim ajutor va avea loc și la Biserica Sf. Treime și Sf. Martiri Brâncoveni din Gherla.

Avem un spațiu destul de generos la demisolul bisericii și ne-am hotărât să-l punem la dispoziție pentru această inițiativă, care vine de la o enoriașă a noastră”, a confirmat Părintele Paul Iulian Isip, Protopopul de Gherla și Parohul Parohiei Gherla III.

Ce se învață la cursuri

Cursul de prim-ajutor, oferit gratuit de asociație, include manevre de salvare în caz de înec, manevre de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, precum și modalitatea de intervenție cu defibrilatorul.

Vasile Vlașin apreciază însă orice donație voluntară. Materialele, care includ aparatură și multe manechine pentru practică, valorează peste 15.000 de euro, fiind achiziționate din fondurile asociației.

Implicarea lui Vasile Vlașin a început după plecarea la Domnul a băiețelului său, Luca, în vârstă de numai doi ani și jumătate. Copilul s-a înecat cu mâncare și părinții nu au știut să-l resusciteze, iar la Spitalul Județean Baia Mare nu a putut fi ajutat, pentru că nu exista un video bronhoscop.

Micul Luca, plecat prea curând la Domnul, în numele căruia tatăl lui oferă cursuri de prim-ajutor și sprijin pentru spitale. Foto: Facebook / Vasile Vlașin

Atunci tatăl le-a cerut participanților la înmormântarea copilului să doneze banii de pentru a achiziționa un video bronhoscop pentru spitalul băimărean.

În cei cinci ani de la înființarea asociației, Vasile Vlașin a făcut următoarele lucruri în memoria îngerașului său, Luca: a susținut 812 sesiuni de curs, a donat șapte defibrilatoare pentru spitalele din țară și un video bronhoscop Spitalului Județean din Baia Mare.

Un procent de 98% dintre copiii care se îneacă cu mâncare sau intră în stop cardio-respirator își pierd viața dacă nu primesc pe loc primul ajutor.

Pentru donații

Transfer bancar

Titular: Asociația pentru Educație și Caritate
CUI: 9373178
Cont: RO94 CECEC 0019 4600 711 4731
Banca: CEC Bank

2 euro prin SMS

Trimite textul „MINUNI” la numărul 8844.

Mai multe informații pe site-ul asociației.

Foto credit: Facebook / Vasile Vlașin

Sursă: Basilica.ro


 

Donate to Doxologia INFONEWS

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46 BPBI 8898 4030 6876 01

 

Follow us on Twitter:

@doxologiainews

 

Follow us on Facebook page:

@doxologiainfonews

 

Join our Facebook group:

@doxologiainfonews.group

 

Follow us on Instagram:

@doxologiainfonews

 

Follow us on ВКонтакте:

@doxologiainfonews

 

Join our Telegram channel:

@doxologiainfonews

 

Subscribe to us on YouTube:

@doxologiainfonews


✎ КОМЕНТАРИ • COMMENTS ✎