Начало » Other languages » Română » PS Timotei prezent la Palatul Regal din Madrid pentru comemorarea victimelor Covid-19 | VIDEO

PS Timotei prezent la Palatul Regal din Madrid pentru comemorarea victimelor Covid-19 | VIDEO

La invitația Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a fost prezent joi dimineață la evenimentul comemorativ din Madrid dedicat victimelor epidemiei de Covid-19.

Manifestarea a început în Plaza de la Armeria la ora locală 09:00 și a fost prezidată de Regele Spaniei. Au participat aproximativ 400 de invitați, între care membri ai guvernului spaniol și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Pe lângă discursurile autorităților, a luat cuvântul și fratele uneia dintre victimele epidemiei, precum şi o asistentă medicală de la un spital universitar din Barcelona, notează Agerpres.

Guvernul a anunţat că prin această ceremonie mulţumeşte de asemenea cadrelor din domeniul sănătăţii şi societăţii spaniole în general pentru angajamentul în lupta împotriva Covid-19.

A fost păstrat un minut de tăcere ca omagiu pentru cele 28.400 de victime care au murit în Spania din cauza Covid-19. Potrivit datelor oficiale, între victimele din Spania se numără 9 români.

Vezi imaginile de la eveniment publicate de Diario de Navarra.

Sursă: Basilica.ro

Support Doxologia Infonews to continue receiving quality church, religious news

Donate to Doxologia Infonews. Your support is invaluable to us. Thank you!

BANK: Eurobank Bulgaria AD (Postbank)

IBAN: BG46BPBI88984030687601

or through PayPal